Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility

Comuna Sălard

   Localitatea Salard este asezata pe malul stâng al Barcaului, de mai mult de 1000 de ani. Numele l-a primit, probabil, de la un mare conducator de osti, Zalard. Între anii 1291-1294 este pomenit ca „Villa Zalard”. Pal, fiul lui Ecs a construit cetatea Adrian, la începutul secolului al 13-lea. Aceasta cetate a fost, pâna în secolul al 15-lea cetatea „nobililor rebeli”. Regele Sigismund, în 1395 a dat cadou Salardul si cetatea Adrian familiei nobililor Csaky. Familia Csaky a construit o biserica si o manastire, unde au fost adusi calugari franciscani. Biserica exista si azi, cu toata istoria zbuciumata a locului. Pe peretii bisericii, care este reformata acum, se vad si azi fresce din secolul al 15-lea. Reformarea bisericii din 1558 a schimbat starea lucrurilor de pâna atunci, prin scindarea familiei Csaky în doua. Salardul a devenit localitate protestanta. Dupa familia Csaky, în a doua jumatate a secolului al 19-lea, ajunge în posesia familiei de nobili Csernovits, apoi au urmat mosierii: Toth, Barcs, Topercel etc., a caror mosie a fost împartita cu ocazia reformei agrare.

Comuna Salard este compus din trei sate, centrul de comuna este Salard, si cele doua sate apartinatoare sunt Hodos si Santimreu.

   Localitatea detine din timpuri stravechi dreptul sa organizeze pieti si a avut si rang de oras pâna în anii1700. În timpul navalirii otomane (pasa Seldi), majoritatea populatiei a fost ucisa. Cu toate acestea, în 1665 a avut deja 600 de locuitori. La începutul secolului al 20-lea în localitate se gasesc urmatoarele confesiuni: reformata, greco-catolica, romano-catolica, izraelita si baptista. Dupa 1918 a crescut numarul ortdocsilor, care pâna atunci au fost într-un numar mic. Cladiri vechi: biserica reformata, ruinele cetatii Adrian si în centrul localitatii o magazie(azi croitorie), construita de familia Csaky în 1792.

Prezentarea localitatii Sântimreu

   Localitatea Sântimreu este asezata la poalele dealului dintre valea Ierului si valea Barcaului, acolo unde râul ajunge la ses. Acestea sunt siruri de dealuri de la poalele muntilor Carpatilor de Vest (?) si sunt extrem de bune pentru cultivarea viei, care pe vremuri au fost acoperite de paduri, în zilele noastre au ramas doar 223 ha de padure. Asezamântul nostru asigura conditii ideale pentru turismul rural si pentru dezvoltarea acestuia într-un ritm rapid. Localitatea Sântimreu se afla la 30 km de la granita de vest (Bors) a României. Este asezata în directia nord-vest fata de Oradea la o distanta de 28 km. si la 4 km de la Salard care se afla la intersectia drumul judetean Biharia -Marghita.

   Denumirea localitatii noastre poarta amintirea printului Imre, fiul regelui Sfântul Stefan si reginei Gizella. În " Váradi Regestrum" ( Registrul Oradiei) apare prima data în anul 1220, în forma latina Sanctus Henricus. Potrivit Almanahului " Hildesheim " Printul Imre a decedat la 2 septembrie 1031 cu ocazia unei vânatoare, omorât de un mistret. Majoritatea istoricilor considera ca moartea printului mostenitor s-a petrecut pe teritoriul ducatului Bihariei care îi revenea, presupunând ca apatia de alta data a fost construita pe locul unde a murit printul Imre. În zilele noastre amintirea sa este pastrata prin statuia sa ridicata în mai 2005, care este un monument de interes turistic.

   Cu ocazia reformei administrative din anul 1968, dintr-o localitate cu o administratie bine organizata Sântimreu a devenit sat, cu o scoala cu clase I-IV, gradinita si unitati de deservire. În prezent administrativ apartine de comuna Salard. Religia populatiei anterior reformatiei a fost 100% romano catolica, la influenta familiei Warkoch de religie reformata în anul 1550 au devenit reformati. Cu ocazia ultimului recensamânt numarul locuitorilor este 607 în majoritate de religie reformata. Populatia acetui asezamânt cu un trecut atât de bogat în prezent traieste din agricultura, mai multe hectare sunt cultivate dupa metoda ecologica existând si o gospodarie bio model, dar se ocupa si cu cultivarea viei respectiv viticultura. În zilele noastre pivnitele din valea "Gárdony" si "Muntelui Tót" asigura vinuri de cea mai buna calitate din zona. Exista în sat o fântâna arteziana apa cariea contine mult fier si care este eficace pentru vindecarea bolilor digestive, anterior Razboiului Mondial apa fântânei a îmbuteliata. Lacul de acumulare de 30 ha ar putea reprezenta un potential turistic care este potrivit pentru baie, sporturi acvatice si pescuit. Localnicii se ocupa si cu cresterea cailor de rasa lipitai de concurs, dând posibilitate la plimbare calare, plimbare cu trasura si iarna cu sania. În sat sunt mai multe feluri de prestatii: ospitalitate, turism rural.

   Padurile si câmpiile din împrejurimi sunt potrivite pentru excursii si plimbari, precum si ruinele cetatii "Adorján" cu un turn înalt de 8 m ca si urmele localitatii cu acelasi denumire, este o priveliste deosebita. În cazul în care localitatea noastra v-a trezit interesul va asteptam cu drag.

Aprozar online
Vizitatori: